Cinci răniţi într-un accident între Tulcea şi Malcoci

    Locul în care s-a produs acci­den­tul este unul deosebit de periculos, în acea zonă a km 4, acum doi ani, tot într-un accident rutier un poliţist şi-a pierdut viaţa.
    Duminică, mai bine de o oră traficul a fost blocat pe segmentul de drum Tulcea -Malcoci, în zona km 4, acolo unde s-au tamponat două maşini. Cinci persoane, printre care şi un bebeluş de 7 luni, au fost rănite şi preluate de ambulanţe. Din primele cercetări la faţa locului se pare că şoferul de pe Audi s-ar fi întors spre bebeluşul care stătea pe bancheta din spate, moment în care a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit violent cu un alt autoturism care circula din sens invers. Pentru scoaterea celor două victime din maşina în care a intrat Audi (soţ şi soţie) a fost nevoie de intervenţia Descar­cerării.


Fotbal, Liga a IV-a. Unirea Casimcea a preluat şefia „judeţenei”!

* Pe podium, abia pe trei, Pescăruşul Sarichioi, singura echipă neînvinsă din campionat    Cel mai surprinzător rezultat al etapei cu numărul cinci, s-a înregistrat la Aghighiol acolo unde Izbânda Hagilarea a pierdut incredibil … Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Fotbal, Liga a II-a. Delta Tulcea a pus capăt invincibilităţii Otopenilor!

* Victoria cu 2-1 rupe tradiţia de mai bine de doi ani a echipei gazdă     Sâmbătă, în direct pe GSP Tv, Delta Tulcea a câştigat conform tradiţiei cu 2-1 (scorul preferat al elevilor lui Cristi Dulca la meciurile din deplasare) … Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Reţea de profesionişti în domeniul gestionării financiare a proiectelor culturale

    În cursul zilei de mâine, va avea loc la Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării”, conferinţa de prezentare a proiectului „REGIO-SUD-EST. Reţea de profesionişti în domeniul gestionării financiare a proiectelor cultur… Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Săptămâna Mobilităţii. Europene, în derulare la Tulcea

     În perioada 16 şi 22 septembrie, are loc cea de-a X-a ediţie a Săptămânii Mobilităţii Europene, derulată sub sloganul „Mobilitate alternativă” şi organizată de Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea.   &n… Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Pastila… de istorie. Magicienii, elemente non-igienice mentale!

    Subsecretarul de stat, numărul doi, de la Ministerul de Interne – Biroul cenzură,  Dimitrie Luca (2 octombrie 1934 – 28 august 1936),o  flacără ce lumina  “obscurantismul veacului” ce-l traversa, extinde grav… Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Dunărea – cote mici, mici, mici. Turiştii blocaţi pe Dunăre vin în Deltă cu microbuzul

· Peste 25 de nave de croazieră care ar fi trebuit să ajungă în această lună la Tulcea au rămas blocate la Turnu Măgurele din cauza cotelor reduse ale Dunării şi altele 41 erau programate în perioada următoare · Partea bună a lucrurilor … Citeste continuare, Stiri locale din Tulcea

Peste 6 milioane de lei pentru primăriile din Tulcea. cum se împart banii!

Consiliul Judeţean Tulcea discută săptămâna viitoare împărţirea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Vezi aici pentru ce primesc primăriile din comunele tulcene bani prin Consiliul Judeţean. La repartizarea din luna ianuarie… http://www.iubesctulcea.ro/media/images/news/medium/peste-6-milioane-de-lei-pentru-primriile-din-tulcea-vezi-aici-cum-se-mpart-banii.jpg Peste 6 milioane de lei pentru primăriile din Tulcea. cum se împart banii!

Parteneriat între cinci ţări pentru promovarea turistică a Mării Negre

România, prin Consiliul Judeţean Tulcea, este partener principal în proiectul „Marea Neagră – Un pol distinct al turismului european“, alături de partenerii secundari: Grecia, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova. Proiectul costă 556.000 de lei şi a fost iniţiat de… http://www.iubesctulcea.ro/media/images/news/medium/parteneriat-ntre-cinci-ri-pentru-promovarea-turistic-a-mrii-negre.jpg Parteneriat între cinci ţări pentru promovarea turistică a Mării Negre

Delia Matache şi Nemuritorii, în festival la Sarichioi

Este a patra ediţie a petrecerii locale organizate pe malul lacului: Razelm Festival. Evenimentul începe miercuri la ora 18.00 şi se încheie cu tradiţionalul foc de artificii. Festivalul începe cu parada portului popular şi continuă cu un spectacol de cântec şi dans al etniilor din… Delia Matache şi Nemuritorii, în festival la Sarichioi